10 porunci pentru soţiile ortodoxe 1. Nu încerca să fii un dascăl pentru soţul tău. Cea mai bună cale de a-l schimba este să îl iubeşti ca pe tine însăţi 2. Căsnicia este o aventură constantă dar minunată, care ne ajută să ne descoperim adevăratul eu, lumea sufletului 3. Acceptă-ţi soţul aşa
Cele 10 porunci pentru a dăinui. 1. Aminteşte-ţi mereu că ţara este Familia ta! Principele Carol a venit în 1866 în România la o vârstă la care tinerii de astăzi abia îşi termină studiile şi se pregătesc să îşi întemeieze o familie. Drumul viitorului rege Carol I în viaţă a început în familia numită România.
Cele 10 porunci pentru părinţi prezintă fundamentul biblic pentru creşterea copiilor. Scopul meu este să prezint totul cu claritate, cu simplitate şi să las lucrurile să vorbească de la sine. Pe parcurs, vă voi împărtăşi câteva succese, dar şi eşecuri pe care Jo Beth şi eu le-am avut cu fiii noştri. Autorul
Cele zece porunci, pictură de Lucas Cranach (I). Cele zece porunci, sau decalogul (din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece" și λoγoς, logos, „cuvânt"), sunt zece reguli religioase care au o semnificație de bază în iudaism (prin Biblia ebraică) și creștinism (prin Vechiul Testament ). Textul lor se află în cărțile
Avînd astfel familii puternice vom avea si o societate puternica . Cele 10 porunci au autoritate si în generatia noastra , pentru ca nici o generatie nu poate trai si împlini obligatiile de fiecare zi daca ignora ceea ce spune Dumnezeu. Neluînd în considerare Legea lui Dumnezeu, vom ajunge la egocentrism si haos, situatii ce fac viata imposibila.!
Aplica de perete cele 10 porunci pentru sotii este un produs din lemn de fag,prevăzută cu un locaș pentru un cui pentru a putea fi agățată pe perete. ATENTIE: Ultimele bucati in stoc! Tweet Distribuiti Google+ Pinterest Tipareste lei 21.00 -lei 4.00 lei 25.00 Cantitate Adauga in cos Informatii
qVqBPHN.
cele 10 porunci pentru soti